NĂPRĂTI vb. IV. Refl. (Regional) A se năpusti (2). com. din oravița, cf. lexic reg. 49. ♦ A insista în mod exagerat pe lîngă cineva să facă ceva, a se pune pe capul cuiva. Ioan s-a năprăcit în capul meu să-i dau carul să-și aducă lemne. h xviii 274, cf. 161. ♦ (Despre boli) A copleși, a covîrși pe cineva. La femei, cînd sînt așa bolnave de nu mai are leac, se zice că „al mai rău s-a năprăcit pe ele”. hem 654. S-o năprăcit o boală pe el. l. costin, gr. băn. 144. Noauădză șî noauă dă posituri, Noauădză șî noauă d-aducături... Să năprătsiră Șî la cutare veńiră, arh. folk. iii, 121. – prez. ind.: năprătesc. – Din scr. napratiti.