NĂPLĂI vb. IV. Tranz. și refl. (Regional) A (se) sufoca, a (se) înnăbuși (din cauza căldurii sau a febrei). cf. pontbriant, d., barcianu, v., gheție, r. m. 275, alexi, w. La umbră de păr uscat Cînd mă bag să mă umbresc, Tot mai rău mă năplăiesc. șez. xii, 85. M-am năplăit de atîta căldură. boceanu, gl. ◊ (În descîntece) Nu-l cuprinde, Nu-l fîrși, Nu-l năplăi. mat; folk. 559. De inimă l-ai apucat, L-ai fîrșit, L-ai năplăit. ib. 631. ♦ A provoca sau a avea coșmaruri (în somn). cf. tdrg, cade, dm, scl 1963, 16. – prez. ind.: năplăiesc. – Etimologia necunoscută. cf. năplai.