NĂDĂIRE s. f. Faptul de a se nădăi. 1. (Învechit) „Nădejde”. cf. nădăi (1). scl 1960, 605. 2. (În dicționarele din trecut) Presimțire. cf. nădăi (2). cf. gheție, r. m., barcianu, alexi, w. ♦ Instabilitate, inconstanță, oscilație. cf. gheție, r. m., barcianu. 3. (Învechit) Dumirire. cf. nădăi (3). cf. SCL 1960, 605. – pl.: nădăiri. – v. nădăi.