năjit, (năjât, nejit, nejid, nejât), s.n. – (reg.) 1. (med.) Nume generic dat nevralgiilor, durerilor de dinți, inflamațiilor urechii etc. (Bârlea, 1924; Țiplea, 1906; Papahagi, 1925); „Nejid pă strigare, / Nejid pân poteca cea mare” (Papahagi, 1925). 2. Afecțiune care apare la juninci, la prima gestație: „Ugerul se face ca piatra și începe să se umfle tot corpul animalului. Pentru tratament se aplică comprese cu apă rece, apoi se afumă animalul cu putregai de răchită aprins și se fac frecții cu usturoi. În timp ce se afumă, se descântă: Nejâte, / Pricăjâte, / Ieși de unde ești” (Memoria, 2004: 1.073). 3. Rău, necaz, boală: „Nejâtu-i de nouă feluri: / Luat pân didioti, / Luat pân supărare, / Luat pân pofta cea mare...” (Calendar, 1980: 125). – Din sl. nežitŭ (Scriban; Cihac, Conev, cf. DER), bg. nežit (DEX, MDA), ceh. nejit „uimă” (Șăineanu).