muzică sf [At: HERODOT (1645), 370 / V: (reg) mojică, mozgă, moz~, mozucă, ~zucă / A și: (reg) muzică / Pl: ~ici, (înv) ~ice / E: lat musica, it musica, fr musique, ger Musik, mg muzsika] 1 Artă de a exprima cu ajutorul sunetelor, combinate într-o manieră specifică, plăcută la auz, sentimente, stări și idei. 2 (Fig) Muzicalitate (6). 3 (Lsg csc; urmat de determinări care indică genul) Produs al artei musicale. 4 Compoziție. 5 Executare a unei compoziții muzicale. 6 (Pex) Audiere a unei compoziții muzicale. 7 (Pex) Melodie (1) în timpul executării ei. 8 (Fam; îe) A face ~ A plânge. 9 (Fam; îae) A face gălăgie, scandal. 10 Orchestră. 11 (Spc) Fanfară. 12 (Pex) Acordeon. 13 (Reg) Armonică. 14 (Reg) Muzicuță (1). 15 (Reg) Fluier din coajă de salcie. 16 (Lpl; îrg) Mecanism cu ajutorul căruia se reproduce o compoziție muzicală. 17 (Arg) Gură, considerată ca un organ al vorbirii. 18 (Arg; îlv) A-și ține ~ca A tăcea. 19 Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 20 (Îs) ~ca sferelor Pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor.