MUSTUITURĂ s. f. Struguri zdrobiți, înainte de a fi storși (la teasc); (popular) mustuială, (regional) musteală (1). Hîrdaiele cu mustuitură se varsă în strează . . . din aceste streze se trage pre jos vinul alb. I. IONESCU, M. 371. În unele părți mustuitură se calcă în călcătoare. PAMFILE, I. C. 221. – Mustui + suf. -tură.