MUSCULATURĂ s. f. Totalitatea mușchilor² (1) corpului sau al unui organ (la oameni și animale). Musculatura jumătății drepte [a inimii] este asemenea mai slabă decît aceea a jumătății stînge. POLIZU, P. 144/11. Vînătorii . . . în musculatura lor sînt adevărați eroi la vînătoare. ODOBESCU, S. III, 76. Un corp de o musculatură puternică, dar dizgrațios. GANE, N. I, 58. Pravăț era voinic, cu o musculatură de atlet. VLAHUȚĂ, D. 257. Căpitanul Simion . . . păși incomodat parcă de mușculatura care-i scurtase brațele și picioarele. C. PETRESCU, Î. II, 106. Era pipernicit, cu brațe subțiri, fără musculatură. id. ib. 112. Își mlădia oțelul mușchiulaturii. CAMILAR, N. II, 231. Acțiunea medicamentelor digitalice asupra musculaturii voluntare. DANIELOPOLU, F. N. II, 37. Purta cămașă cu mînecile scurte, din care ieșeau brațe cu o muschiulatură fioroasă. CĂLINESCU, S. 247. – Pl.: musculaturi. – Și: mușchiulatură, (rar) mușculatură, mușchiulatură s. f. – Din fr. musculature. – Mușculatură, mușchiulatură: prin apropiere de mușchi².