mumbașiret sn [At: (a. 1803) ȘIO II₂, 86 / E: tc mübașeret] 1-3 (Înv) Mumbașirlâc (1-3).

MUMBAȘIRET s. n. (Învechit) Mumbașirlîc. Să nu se ceară plata mumbașiretului de la raiele (a. 1803). ȘIO II₂, 86. Cu necontenire să aducă zaherea dă vînzare, făcîndu-le tot cuviinciosul mumbașiret (a. 1813). DOC. EC. 152. Poruncim . . . ca întocmai să faceți urmare, prin mumbașiretul slugii domniii mele (a. 1827). ib. 380. – Din tc. mübașeret.