MULȚIE s. f. (Învechit) Număr sau cantitate mare; intensitate mare. V. m u l ț i m e. Și nu era mulție în strigările noastre. CORESI, PS. 115/10. Să deie ție Domnedzeu. . . păiniei și vinului mulție. PALIA (1581), 107/9. Sămînța ta pune-voiu ca năsipul măriei, carea omul de mulție nu poate număra. ib. 131/13. ◊ (Urmat de determinări în genitiv, numind mai ales noțiuni abstracte) Mulțiia mîniei sale. PSALT. HUR. 6^v/8. Și mulției bogatației sale. ib. 41^r/11. Cu mulțiia sunretului apelor glas deaderă nuorii. ib. 65^r/1. Număra-va mulția stealelor. ib. 123^v/4 Eu în mulția (m u l ț i m e a D) milosteniei tale întraiu în casa ta. PSALT. 6. Mulțiia dulceațeei tale răgîiesc. CORESI, PS. 393/2. – Mult + suf. -ie.