MULȚAM interj., s. n. (Ban., Transilv., Mold.) 1. Interj. (Adesea cu valoare verbală) Cuvînt cu care se răspunde la o urare sau la un salut sau prin care se exprimă satisfacția, recunoștința, mulțumirea pentru un dar, un serviciu, o îndatorire etc.; mulțumesc !, v. m u l ț u m i (2, 3), (franțuzism) mersi ! Cînd îi dau un bănuț, el zice. . . mulțam și bogdaprosti. ȚICHINDEAL, F. 342/26. A primit. . . tutunul pe care i l-am întins. Ne-a spus mulțam cu prietenie. SADOVEANU, O. X, 395. Poftă bună. – Mulțam ! ALR I 1 499/75. Dumnezo ț-ajute. – Molțam l ib. 1501/33, cf. 1 506/93. ◊ (Întărit prin „mare”) Să trăiți. . . – Mare mulțam. VICIU, COL. 172. ◊ (Urmat de o determinare introdusă prin prep. „de” și arătînd motivul pentru care se mulțumește) Mulțam de cuvîntare. CAMILAR, N. II, 296. ◊ (Urmat de un vocativ indicînd persoana căreia i se mulțumește) Mulțam, mîndră drăgăstoasă, Ce știi de vorbă frumoasă. MARIAN, NA. 117. Atunci moașa țipă de bucurie: mulțam, Doamne. RETEGANUL, P. I, 12, cf. MERA, L. B. 80. Avem distul, mulțam Doamne. ALR II 3 489/95. ◊ (Urmat de un dativ) Sănătate bună. – Mulțam dumitale. ALR I 1 498/156. Am de toate, mulțam lu Dumnezău. ALR II 3 489/219. (În formă prescurtată) Bună noaptea ! – țam-mitale. EMINESCU, L. P. 126, cf. 127. ◊ (Însoțit de un dativ și de un vocativ, ambele indicînd persoana căreia i se mulțumește) Doamne, ție-ți mulțam ! BENIUC, V. CUC. 41. Bună dimineața. . . Mulțăm d-voastră, Băieți militari ! TEODORESCU, P. P. 173. Mulțam țîie, Stanc-a noastă. ALEXICI, L. P. 191, cf. ANT. LIT. POP. 1, 116. (În formă prescurtată) Ioana răspunse: Țum-tale, surată Marițo. ap. HEM [Addenda] XXI. 2. S. n. Formulă de politețe prin care se răspunde unei urări sau se mulțumește pentru un dar, un serviciu etc. Bani nu avea; mulțamul, deși ar fi fost din inimă, totuși ar fi prea puțin. F (1891), 166. Oameni la care le faci bine, nu aștepți mulțam de la ei. ALR II 3 088/334. Cum îi bună ziua, așa-i mulțămu (=cum faci un lucru, așa îl ai). ZANNE, P. IV, 203. – Accentuat și: múlțam. ALR I 1 499/93, 1 501/96, 1 502/170, 1 503/170, 1 504/170. – Pl.: (2, rar) mulțămuri (ZANNE, P. IV, 203) și (m.) mulțămi (CIHAC, I, 172). – Și: mulțam, molțam, (forme prescurtate) țam, țum interj., s. n. – Postverbal de la mulțămi.