MUȚUNĂ s. f. (Grecism învechit) Mască¹ (I 1). Poartă coif . . . carele are săpat pre dînsul chiar față de om ca și muțunile. AETHIOPICA, 57^r/3. Prințipii din sîngele crăiesc îș coperea fețile cu niște hîde muțune. IST. AM. 46^r/12. ♦ Persoană care poartă o mască¹ (I 1). Carnavalul nu să sfîrșise și muțunile alerga încă. CRITIL, 87/6. – Pl.: muțune și muțuni. – Din ngr. μουτζοῦνα.