MUȘCARE s. f. Acțiunea de a m u ș c a și rezultatul ei; mușcat¹ (1). Cf. mușca (1). Cenușa năpîrcii împotriva mușcârii ceii înveninate a scorpiei iaste leac. MAIOR, P. 57/7. Șerpile sunătoriu . . . a căruia mușcare aduce moarte. AR (1829), 16²/9. Veninul intră în trup nu numai mîncînd seau bînd lucruri înveninate, dară și prin mușcări seau împunsuri. ib. 43²/46. Șarpele . . . de multe ori te primejduiește prin mușcarea lui. PAS, L. I, 133. – Pl.: mușcări. – V. mușca.