MREAJĂ, mreje, s. f. (Adesea la pl.) 1. Plasă de prins pește, compusă din trei rețele suprapuse, cu ochiuri de dimensiuni diferite. Acasă se-ntoarce, Se pune și toarce, O mreajă să facă. TEODORESCU, P. P. 91. ◊ (În comparații și contexte figurate) Ca un paianjăn care așteaptă să-i cadă musca-n mreje, așa stătea el ascuns după un colț de zid. MIRONESCU, S. A. 72. Stăteau așa, tăcuți și învăluiți într-o mreajă de iubire nesfîrșită. BUJOR, S. 149. Iar de sus pîn-în podele un paianjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I 76. ♦ Gărdulețe de trestie, așezate în zig-zag în bălți, folosite la prinderea peștelui; coteț. 2. Fig. (Mai ales în construcții cu verbul «a prinde») Mijloc viclean de a prinde sau a înșela pe cineva; cursă. Victimele, pe care era cît p-aci să le răpună, scapă la un moment dat din mrejele lui. CARAGIALE, O. III 14. – Variantă: mrejă (SLAVICI, O. I 62) s. f.