motâncă a vz motângă

mătâncă sf vz motângă

motâlcă² a vz motângă

motângă a [At: PĂSCULESCU, L. P. 94 / V: ~ncă, ~âlcă, mătâncă / E: nct] (Pop; csnp) 1 Încovoiat. 2 Ghemuit.

MĂTÎNCĂ s. f. v. motîngă.

MOTÍNCĂ adj. v. motîngă.

MOTÎNGĂ adj. (În ghicitori; cu sens neprecizat, probabil) încovoiat, ghemuit. Ghici ghicitoarea mea: O motîlcă de purcea (Peria). PĂSCULESCU, L. P. 94, cf. 80. P-o vale adîncă Vine un cioban ciobîncă Și pe șale e mătîncă, într-o vale adîncă Citește un popă de brîncă (Ursul). id. ib. 102. – Și: motíncă (PĂSCULESCU, L. P. 361), motîlcă, mătîncă adj. – Etimologia necunoscută.