MOROFLÉȚ s. m., s. n. 1. S. m. (Prin Bucov.) Marțafoi¹. Cf. ȘEZ. III, 82. 2. S. n. (Regional, în expr.) Ține-ți morflețu ! = taci ! ține-ți gura ! (Borșa-Vișeu de Sus), ALR I 69/361. 3. S. n. (Regional, la pl.) Mofturi, fasoane (Scînteia-Iași). BUL. FIL. II, 178. Faci atîtea moroflețuri, parc-ai fi cu nasul de ceară. ib. – Pl.: (m.) morofleți, (n.) moroflețuri. – Etimologia necunoscută. Cf. f l e ț.