MORȚÍȘ adv. (Mai ales în legătură cu verbul „a ține” sau cu echivalente ale acestuia) Cu orice preț, cu încăpățînare, cu insistență, în mod stăruitor. Și de vei sta morțiș că de ungurii cei din Ardeal grăiesc cîntările acele, voiu răspunde. MAIOR, IST. 96/1. Părintele Isaiia, în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit. . . zicea că este de altă părere. CREANGĂ, A, 138. Apără morțiș toate ale sale. ODOBESCU, S. III, 147. A stat morțiș de capul lui. . . și l-a înduplecat. VLAHUȚĂ, N. 41. Îmblă cuconașul morțiș după tine. CONTEMPORANUL, VI₁, 486. Pripilă ținea morțiș la aceea că adecâte nu-i lucru bun în casa popii. CONV. LIT. XIX, 471. O albină, rătăcită, se ținea morțiș de plugar. GÎRLEANU, L. 120. Ținea morțiș că-i trebuie toată moșia. REBREANU, I. 228. Bătrînul ținea morțiș sâ-l vadă avocat. id. NUV. 295. Am încercat să schimb gîndul moșneagului, care ținea morțiș să mă duca la fiul și nepoatele intrate în rîndul „boierilor”. C. PETRESCU, S. 183. Nu știam că ții morțiș la formele răsuflate. BASSARABESCU, S. N. 137. Averchie ținea morțiș că trebuie o parohie mare și agoniseală de bani. STĂNOIU, C. I. 17. Ținea morțiș să se răzbune. id. ib. 200. Fata o ținuse morțiș că nu are nici un logodnic. STANCU, R. A. IV, 297, cf. 185. Pepelea. . . au rămas morțiș la fluierul acela. SBIERA, P. 7. Îmbla morțiș după cea mai mică. id. ib. 89. Umblă morțiș după ea. ȘEZ. IX, 151. – Moarte + suf. -iș.