MONORIMĂ (< fr. monorime) În poezie monorima apare ca repetare a aceleiași rime la sfîrșitul mai multor versuri succesive. Ex. Peste vîrf de rămurele Trec în stoluri rîndunele, Ducînd gîndurile mele Și norocul meu cu ele... (M. EMINESCU, Ce te legeni) Folosită în poezia arabă, în poezia spaniolă medievală, franceză, germană, iar la noi de poeții Văcărești, V. Alecsandri, M. Eminescu, monorima apare frecvent în poezia populară. Ex. Negru vodă sta, Sta și se chitea Și se tot gîndea, Că tot ce căta El tot nu afla... (Meșterul Manole)