MONOGRAMĂ s. f. 1. (Învechit, rar) Tip de literă. Slovele hinezilor. . . tot acel fealiu de monograme sînt, care s-au făcut din slovele fenițienilor. MOLNAR, I. 75/25. 2. Semn (imprimat, gravat, brodat etc.) reprezentînd inițialele (alăturate, împletite sau parțial suprapuse ale) numelui și prenumelui unei persoane. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Monograme cusute pe batist. VLAHUȚĂ, D. 31. Un biet portofel roșcat. . . cu pielea decolorată, cu monograma ruptă. C. PETRESCU, S. 157, cf. id. Î. II, 232. Desfăcu o batistă cu monograma începută de un an. id. C. V. 261. În mîna stîngă un pled și un mic sac de voiaj, învelit în pînză, cu monogramă. TEODOREANU, M. II, 345. L-a firitisit vodă Mihai Sturza, . . . dăruindu-i un ceasornic de aur cu monogramă domnească. SADOVEANU, E. 65. Își opri doar o batistă de mătase cu monogram. CĂLINESCU, S. 636. – Pl.: monograme. – Și: (rar) monográm s. n. – Din fr. monogramme.