monaster sn [At: FILIMON, O. I, 307 / Pl: ~e / E: fr monastère, it monastero] (Înv) Mănăstire.

monaster s.n. (relig.; înv.) v. Abație. Claustra. Locaș de cult (v. locaș¹). Locaș de închinare (v. locaș¹). Locaș de rugăciune (v. locaș¹). Locaș dumnezeiesc (v. locaș¹). Locaș sfânt (v. locaș¹). Mănăstire.

MONASTÉR s. n. (Învechit) Mănăstire (1). Primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani. FILIMON, O. I, 307. Monsiniorul abate, împreună cu părintele, guardianul și iconomul, lipsesc din monaster. id. ib. 312. – Pl.: monastere. – Din fr. monastère, it. monastero.