monaster sn [At: FILIMON, O. I, 307 / Pl: ~e / E: fr monastère, it monastero] (Înv) Mănăstire.

MONASTÉR s. n. (Învechit) Mănăstire (1). Primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani. FILIMON, O. I, 307. Monsiniorul abate, împreună cu părintele, guardianul și iconomul, lipsesc din monaster. id. ib. 312. – Pl.: monastere. – Din fr. monastère, it. monastero.