MOMIȚĂRÍE s. f. (Mai ales prin Mold.) Maimuțire; p. e x t. copie, imitație. V. c o n t r a f a c e r e. Se rătăcesc în întreitul pedantism a formei, a cuvintelor i a momițeriei străinilor ? RUSSO, S. 39. Vra să se folosească de instinctul momițeriei și a face pre copilul imitator. CALENDAR (1862), 65/28. Ce este progresul de astăzi ?. . . o momițărie generală de tot ce se petrece aiure. ALECSANDRI, T. 1 202. Țeara noastră trebuie să ne fie și politica, iar nu după cele străine a cărora seculară civilizațiune. . . se preface, adese, într-o ridiculă și vătămătoare momițărie (a. 1869). URICARIUL, XIV, 147. - Pl.: momițării. - Și: momițeríe s. f. – Momiță³ + suf. -ărie.