MOLĂRÍT, -Ă adj., s. f. (Germanism) 1. Adj. (Ban. și Transilv.) Pictat; zugrăvit, vopsit, spoit. Sobe nou molărite. CALENDARIU (1844), 68, cf. BUL. FIL. VII-VIII, 379. Case molărite. CHEST. II 376/1, cf. FD IIII, 186 ♦ Fotografiat. Cf. CV 1950, nr. 4, 33. 2. S. f. (Regional) Icoană; p. g e n e r. tablou. Com. din BRAȘOV. – Pl.: (I) molăriți, -te, (II) molărite. - V. molări.