Definiția cu ID-ul 503353:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

moșneán (moșnéni), s. m.1. (Înv.) Moștenitor. – 2. (Munt.) Înv., Agricultor, proprietar pe pămîntul lui pe temeiul eredității. Moșneni, care corespund răzeșilor din Mold., formau o clasă de mijloc între aristocrație (boieri) și robi (rumîni); în 1850 existau în Munt. cca. 70.000 de țărani moșneni. De la moș, deși nu-i clară, cf. der. corect moșan, n (cf. moșneag) nu a primit nici o explicație satisfăcătoare (după Candrea, trebuie să se pornească de la *moșin, cf. moșinaș, dar *moșin pare și mai puțin clar). Der. din sl. moštĭ „a putea”, prin intermediul lui moštinŭ „puternic”, cu suf. -ĕninŭ (Rosetti, BL, IX, 79; Scriban), pare îndoielnică, deoarece nici în sl., nici în rom., nu apare asociată ideea de „a putea” cu cea de „bunuri ereditare” sau de „proprietate”, ca în it. podere sau în germ. Vermögen. Der. moștean s. m., (moștenitor; proprietar, stăpîn ereditar), cuvînt înv., folosit alături de moșnean și poate derivat din acesta prin simplă disimilare, mai ales pornind de la vb. (după Tiktin, din moșan; după Candrea, din moșnean încrucișat cu sl. moštĭ „a putea”); moșneancă (var. moșteancă), s. f. (moștenitoare); moșnenesc (var. moștenesc), adj. (de țăran liber); moșneni, vb. (înv., Mold., a moșteni); moșteni, vb. (a primi o moștenire); moștenie (var. moșnenie), s. f. (înv., proprietate; moștenire); moștenitor, adj. (urmaș; înv., ereditar).