MÍTRĂ¹ s. f. 1. Acoperămînt al capului de formă specială, la vechile popoare orientale. Și chisii, iarăși, ca și medii era-mbrăcați, numai avea mitre în cap. HERODOT (1 645), 382. 2. Acoperămînt al capului de formă boltită bogat ornamentat, purtat de arhierei (în timpul slujbei religioase). V. t i a r ă . Și mitră ș brîu și vor face veșminte sf[i]nte lui Aaron. BIBLIA (1 688), 59¹/21. O mitră cusută cu scofium, umplută cu mărgăritar (a. 1 707). IORGA, S. D. XIII, 96. Cuviosul arhimandrit să aibă voie a sluji și cu arhimandreasca mitră (a. 1 757). URICARIUL, XIV, 180/11. Fiind mitropolitul îmbrăcat în toate veșmintele arhierești și cu mitra în cap. GHEORGACHI, LET. III, 290/18. Au dat mandia, mitra și inelul arhiepiscopului. ȘINCAI, HR. I, 237/21. Pontificala mitră lucea-naintea crucii. HELIADE, O. I, 220. Îi trimise. . . mitropolitului Iosif sacos și mitră. NEGRUZZI, S. I, 213. Îmbrăcat pompos și cu mitra pe cap, părintele Duhu se oprește în față. CREANGĂ, A. 137. Trimite . . . mitropolitului mitră de patriarh. VLAHUȚĂ, R. P. 46. Cerul. . . părea o mitră episcopală uriașă. BRĂESCU, V. 17. Vin să-și deie samă . . . mai ales măriri cu lanțuguri de aur la gît, mitre în cap și cîrje în mîni. SADOVEANU, O. IX, 54. ♦ (Învechit; la sg. art., determinat prin „bisericesc”, „arhieresc”). Clerul; autoritatea clericală. Cununa cea împărătească are despărțeală de mitra cea arhierească. ANTIM, P. 190. Vedeau în acel concordat o umilire prea peste măsură de înjositoare a suveranității statului față cu mitra (tiara) bisericească. BARIȚIU, P. A. III, 3. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împărați etc. [Lucifer] pe capul său de taur poart-o mitră grea de fier. NEGRUZZI, S. II, 121. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată. El pe capu-i poartă mitră. EMINESCU, O. I, 85. – Pl.: mitre. – Din v. sl. митр, ngr. μήτρα.