MISÚRCĂ s. f. Coif purtat în vechime de războinicii egipteni; misirliu (3). La sigeți fiierăle și la suliți le fac toate de aramă, iar mițusci și bîrneți și altile le fac toate de aur. HERODOT (1645), 88. Și au gătit. . . la toată putearea scuturi și sulițe și misurce și zale. BIBLIA (1688), 325¹/48, cf. dr. III, 429. Pl.: misurce. - Și: mițúrcă (DR. III, 429), mițúșcă s. f. – Din pol. misiurka, bulg. мисюрка.