MINISTREASĂ s. f. (Familiar, adesea ironic) Soție de ministru (1); (neobișnuit) ministroaică. Pe fiica sa, el o măritase de ajunsese . . . ministreasă. MACEDONSKI, O. III, 97. De cînd e ministresă, și-a mai venit în fire. VLAHUȚĂ, D. 85. Cine vine? Ce-mpărăteasă, Ce ministreasă ? MARIAN, V. 82. - Pl.: ministrese. – Și: (rar) ministresă s. f. BUL. FIL. VI, 16. – Ministru + suf. -easă, după fr. ministresse. – Ministresă < fr. ministresse.