Definiția cu ID-ul 689757:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MINIATÚRĂ (< fr., it., germ. {i}) s. f. 1. Pictură de manuscris al cărei nume vine de la roșul de miniu, cu care se scriau unele litere în manuscrisele medievale; anluminură. ♦ Arta de a decora un manuscris. Ilustrarea textelor este cunoscută din Antichitate. În primele secole d. Hr., romanii ornau unele scrieri celebre (Terențiu, Virgiliu) cu inițiale, portrete ale autorilor și scene legate de conținut. Arta m. a fost cunoscută și în Orientul antic, ulterior în Persia, India și America precolumbiană. Epoca de aur a m. a fost Evul Mediu. Atelierele din mănăstiri sau cele laice, precum și artiștii în slujba suveranilor ori a marilor colecționari, umpleau spațiile lăsate de copiști cu imagini și ornamente. Decorul esențial erau literele ornate, la care se adăugau frontispicii, chenare, viniete. Meșteșugul m. s-a mutat din Bizanț în răsăritul și apusul Europei, fiind marcat de particularitățile stilurilor naționale. Până în sec. 14, erau împodobite cu m. cărțile bisericești, apoi au început să fie ilustrate și cărțile laice (cronici, romane cavalerești) cu imagini adaptate la text. După generalizarea tiparului, gravura pe lemn și metal a înlocuit m. Pe terit. României, cel mai vechi manuscris cu m. este „Tetraevanghelul” slavo-grec, caligrafiat și pictat în 1429, la mănăstirea Neamț, de Gavriil Uric, întemeietorul școlii moldovenești de m. Foarte importantă a fost activitatea lui Anastasia Crimca, de la începutul sec. 17, care a fundat la mănăstirea Dragomirna o școală de caligrafi și miniaturiști; el a împodobit o serie de manuscrise cu zeci de m. de inspirație biblică. În Țara Românească, „Evangheliarul slavon” de la mănăstirea Bistrița (Vâlcea), de la începutul sec. 16, este decorat cu m. reprezentând scene biblice. În sec. 18, au fost executate m. în manuscrisele cărților populare („Alexandria”, „Esopia” ș.a.), unul dintre cele mai valoroase fiind „Erotocritul” lui Petrache Logofătul 2. Picturi de mici dimensiuni, executate cu finețe, în tempera sau ulei, pe pânză, pergament hârtie, fildeș etc.; p. ext. piesă artistică de proporții mici, reprezentând reproducerea la scară redusă a unui obiect. ◊ Loc. În miniatură = a) mic, miniatural; b) pe plan restrâns, în mic. 3. (În arta smalțurilor) Pictură pe o placă de metal, realizată prin suprapunerea culorilor vitrifiabile. 4. (MUZ.) Piesă muzicală de dimensiuni reduse, pentru diverse instrumente, solistică sau camerală.