Definiția cu ID-ul 1329029:
Tezaur
MINȚITOR, -OÁRE adj. (Rar) Care minte; amăgitor. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., COSTINESCU. ◊ F i g. L-au deșteptat picăturile reci ale unei ploi vijelioase, izvodite pe neașteptate din semnul mințitor al zilei. GALACTION, O, 48. - pl.: mințitori, -oare. - Minți+ suf. -tor.