MIȘELÁME s. f. sg. (Învechit, cu sens colectiv) Oameni din clasa socială cea mai de jos, oameni de rînd; (învechit și popular) prostime. Cf. m i ș e l (I 5). Popa să spuie cuvîntul lu Dumnezeu, sf[î]nta ev[an]gh[e]lie în limba pre carea grăiesc oamenii să putem înțeleage noi, mișelamea. CORESI, ap. GCR I, 24/37. Popa să fie știitoriu cărților: așa va putea învăța pre mișelamea. id., ap. IORGA, L. R. 78, cf. 79, ROSETTI, L. R. VI, 210. - Mișel + suf. -ame.