meslehet s [At: IORGA, S. N. 202 / Pl: nct / E: ns cf tc meslek] (Îvr) Însărcinare.

mesleheț s.n. (înv.) atribuție, slujbă.

MESLEHÉT subst. (Învechit, rar) Atribuție, însărcinare, slujbă. Cf. m a s l a h a t. Pă mine acum m-a ciracladisit cu meslehet nou, să țin comisiie pentru cărățăniia molimi[i] în Cerneți (a. 1 830). IORGA, S. N. 202. – Pl.: ? Cf. tc. m e s l e k.