merchiu av vz merchea

merchea sfa, av [At: I. CR. II, 277 / V: ~chiu, mierche, mierchi / E: nct] 1-2 (Mol; îe) A duce (sau a lua) (de-a) ~ (A duce sau) a lua în spate, în cârcă.

mierche av vz merchea

mierchi av vz merchea

MÉRCHIU adv. v. merchea.

MÉRCHEA s. f. art., adv. (Mold., în expr.) A duce (sau a lua) (de-a) merchea = a duce (sau a lua) în spate, în cîrcă. Copiii mici se duc în spate sau merchiu, cînd țăranii n-au căruți și se duc la lucru, într-un loc depărtat. I. CR. II, 277. Se mai iau merchiu copiii ca să le facă gustul lor, ca ei să rîdă. ib. Copilașilor le place să fie duși de-a merchea (în cîrcă), fie apucîndu-te cu mînile de gît. . . fie călare pe gîtul tău și ținîndu-se de cap. PAMFILE, J. I, 59, cf. 127. Vino, să te iau de-a merchea. CV 1950, nr. 2, 42, cf. ALR II/I h 55/514. – Și: mérchiu, miérche (ALR II/I h 55/514), mierchi (ib. h 55/520, 537) adv. – Etimologia necunoscută.

MIÉRCHE adv. v. merchea.

MIERCHI adv. v. merchea.