MEȘTERESC, -EÁSCĂ adj. (Rar) 1. Care aparține meșterului (II), specific meșterului, de meșter. Și-a întins activitatea lui meșterească preste toate mănăstirile cîte s-au restaurat. ODOBESCU, S. II, 507. ♦ Legat de practicarea unui meșteșug (II), de activitatea meșteșugărească. Nu era, propriu-zis, o breaslă, făcută într-un scop comercial, ori meșteresc. N. A. BOGDAN, C. M. 176. 2. Specific meșterului (I 3), de meșter. Vînători de buzunare te pîndesc și cu dibăcie meșterească își apropiază aceste obiecte, I. NEGRUZZI, S. V, 67. 3. Realizat cu artă, cu măiestrie, cu talent. Cf. m e ș t e r (I 4). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU. – Pl.: meșterești. – Meșter + suf. -esc.