* MAROTĂ (pl. -te) sf. 1 Sceptru, avînd în vîrf un cap acoperit cu o glugă și împodobit cu clopoței, pe care-l purtau bufonii regilor; e emblema nebuniei (🖼 3071) ¶ 2 Ⓕ Ceva iubit nebunește, peste măsură, în mod ridicul: caii aceia au devenit pentru N o ~, o idee fixă, o boală, cum vreți s’o numiți (CAR.) [fr. marotte].