marlă sf vz mârlă

mârlă¹ sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) mar~ / Pl: ? / E: pvb mârli] (Reg) Mârlire.

mârlă² sf [At: PANN, P.V. II, 93/7 / Pl: ? / E: nct] 1-2 (Reg; art.; csnp) Mârlire (1-2). 3 (Pop; îe) A se face ~ A se ghemui de frig în pat, în culcuș Vz mârc¹. 4 (Pop; îe) A(-i) cădea ~ pe pârlă A se îndrăgosti de cineva Si: a-i cădea cu tronc.

MÁRLĂ s. f. v. mîrlă¹.

MÎRLĂ¹ s. f. (Regional) Mîrlire. Cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. - Pl.: ? – Și: (regional) márlă s. f. PONTBRIANT, D. – Postverbal de la mîrli.

MÎRLĂ² s. f. (Regional; în descintece, art.; cu sens neprecizat, probabil) Mîrlire. Să-i fiă da mîrla Șopîrla, Să-i treaca pa drum Gîrla Cui ha dihochiat Ursîrla. TEODORESCU, P. P. 125. Mîrla șopîrla. . . într-o zi te-ai născut, într-o zi te-ai măritat, într-o zi noauă copii ai făcut. ȘEZ. VII, 19. ◊ E x p r. A se face mîrlă = a se ghemui de frig (în pat, în culcuș). V. m i r e¹. COMAN, GL. A(-i) cădea mîrlă pe pîrlă = a se îndrăgosti de cineva, a-i cădea cu tronc, v. t r o n c. Cf. PANN, P. V. II, 93/7, BARONZI, L. 46, ZANNE, P. IX, 663. – Pl.: ? – Etimologia necunoscută.