Definiția cu ID-ul 916632:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁRCĂ1, mărci, s. f. 1. Semn distinctiv (inscripție, cifră, desen) aplicat pe un obiect, pe un arbore, pe un animal, pe un produs industrial sau pe ambalajul lui, pentru a-i indica felul sau proveniența, pentru a-l deosebi de altele, pentru a constitui un punct de orientare etc. Muncitorii și tehnicienii din întreprinderile producătoare de bunuri de larg consum trebuie să muncească în așa fel, încît marca fabricii lor să se bucure de prestigiu în rîndurile consumatorilor, să constituie o garanție a produselor de calitate. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2862. ◊ Fig. Opera poetică a lui Mihail Eminescu a îmbogățit patrimoniul limbii naționale cu expresii, cuvinte, construcții care poartă marca geniului său. ROSETTI, S. E. 58. Pentru noi, zicerile vechi și locale dintr-un cîntic vor fi, în lipsa altor probe mai explicite, marca prin care vom determina, precît se va putea, la ce epocă și pe ce tărîm au născut deosebitele inspirațiuni poetice ale poporului romîn. ODOBESCU, S. I 218. ♦ Tip, model, produs al unei anumite fabrici. Închipuia capitala ca un fabulos garaj, de unde nu lipsește nici o marcă de automobil. C. PETRESCU, C. V. 13. ♦ Fig. (Rar) Particularitate, însușire caracteristică. 2. (Învechit) Semn distinctiv al unei țări; stemă. Marca Moldovei era un zimbru. ◊ Semn distinctiv al unei familii nobile; blazon, emblemă. Fiindcă băietul este curățăl, a să-l îmbrace c-o livrea – pe bumbii căreia a să fie marca stăpînului. NEGRUZZI, S. I 298. ◊ Loc. adj. De marcă = de seamă, distins, marcant. Cetățenii de marcă încep să facă prinsori. CARAGIALE, la CADE. 3. (Adesea determinat prin «poștală») Mică bucățică de hîrtie pătrată sau dreptunghiulară, pe care este imprimată o efigie și care se aplică pe scrisori, drept plată a transportului poștal. V. timbru. 4. Fisă de metal cu număr de ordine, pe care lucrătorii o lasă în schimbul uneltelor primite sau cu care își dovedesc prezența la lucru în unele fabrici. Îmi dă o marcă. Are un număr pe ea: 1250. Mă dă în primire unuia de la poartă și-i zice să mă ducă la secția XVIII lăcătușerie. V. ROM. decembrie 1953, 169. 5. (Adesea determinat prin «de siguranță») Bucată de șină vopsită în alb așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie; ea indică vehiculelor pînă unde pot înainta fără pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie.