mani¹ smp [At: DEX / E: lat manes, -ium] (Mit; Ant) Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului.

mani² i [At: H XI, 379 / E: fo] (Reg; rep) Strigăt cu care se cheamă rațele sau bobocii de rață.

MANI (MANES sau MANIHEUS) (c. 216-275), probabil nobil persan. Întemeietorul maniheismului. Și-a expus doctrina într-un lung șir de predici în Persia, Asia Mică, India și China, apoi în șapte scrieri. Deși s-a bucurat de un mare prestigiu, nu a reușit să impună doctrina sa ca religie oficială. Suveranul sasanid, Bahram I (273-276), sub presiunea preoțimii mazdeiste, a decis încarcerarea lui M. care moare în temniță.