Definiția cu ID-ul 916328:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie care are copii; nume pe care i-l dau copiii cînd i se adresează sau cînd vorbesc despre dînsa; maică. Văzu... ochii albaștri și duioși ai mamei care l-a strîns la sîn și l-a legănat. SADOVEANU, O. VII 101. Vocea mamei tremura de plîns. SAHIA, N. 56. Nici flăcări, nici potopul, nici mii de limbi infame Nu pot să pună stăvili pornirii unei mame. COȘBUC, P. II 189. Încetul cu încetul, icoana bunei și iubitoarei lui mame i se lămuri în minte, VLAHUȚĂ, O. A. I 101. (În forma mumă) Și mumă, frați, prieteni, și toți pe cîți iubisem, Coprinși de-o jale-adîncă plîngîndu-mă-i vedeam. MACEDONSKI, O. I 42. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. ◊ (Familiar și popular, nearticulat, urmat de adjectivul posesiv de pers. 2 și 3 sg.) a) Copilul pășește lîngă mamă-sa. b) (În forma prescurtată mă- din vechiul îmă-. E mă-sa colo-n sat, Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu! COȘBUC, P. I 230. Pe mă-sa n-a apucat-o. VLAHUȚĂ, N. 181. c) (La gen.-dat., în forma mumîne, mumîni – prescurtat mîne- sau mîni- Au spus mîni-sale ce au aflat. SBIERA, P. 23. Fiii să răped atunci cu toții în casă, la patul mîne-sa. CREANGĂ, P. 15. Fără voia mîni-sa. TEODORESCU, P. P. 623. Mamă-eroină = titlu oficial acordat unei femei care are cel puțin zece copii în viață. Unui mare număr de femei li s-a decernat înaltul titlu de «Mamă-eroină». SCÎNTEIA, 1954, nr. 2913. ◊ Loc. adj. De mamă = (ca) al mamei, matern. Dragoste de mamă.Expr. Vai de mama lui = vai de el. N-au și dînșii neveste și copii și necazuri, de vai de mama lor? C. PETRESCU, Î. II 8. Mamă-mare = bunică. Mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tînărului Goe să-l ducă în București. CARAGIALE, O. II 159. Mamă vitregă = a doua soție a cuiva în raport cu copiii acestuia dintr-o căsătorie anterioară. Și această mamă vitregă... îi apăruse... ca o madonă a fatalității. GALACTION, O. I 144. (În opoziție cu mamă vitregă) Mamă bună = mamă adevărată. Mama mea bună nu m-ar fi vîndut. DAVIDOGLU, M. 20. (În basme) Mama-pădurii (sau pădurilor) = personaj cu puteri miraculoase și înfățișare înfricoșătoare, simbolizînd elementul rău. Urla prin aerul cernit mama-pădurilor cea nebună. EMINESCU, N. 7. (În imprecații, amenințări sau în exclamații de mirare, de ciudă, de necaz etc.) Mama-dracului = personaj imaginar, socotit a fi mai rău decît dracul. Nu blestema, babo, că te ia mama-dracului. PAS, Z. I 51. Dar oare pe acesta cum mama-dracului l-a mai fi chemînd? CREANGĂ, P. 245. (Expr.) La mama-dracului = să nu-l mai văd; foarte departe. ♦ (Uneori determinat prin «soacră») Nume dat de ginere sau de noră soacrei sale. ♦ (În vorbirea afectivă, adesea cu funcțiune de atribut genitival pe lîngă «dragul», «puiul» etc.) Nume pe care și-l dă însăși femeia, vorbind cu copiii ei. Dragii mamei copilași! eu mă duc în pădure. CREANGĂ, P. 19. De-aș avea un copilaș, Dragul mamei îngeraș! ALECSANDRI, P. A. 60. Draga mamei torcătoare, Cînd te-i duce-n șezătoare, Spune-i badei la urechie, Că ești tinerică vechie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ (La vocativ) Nume pe care femeia îl dă copilului ei, adesea și unei persoane străine, pentru a marca un raport de familiaritate și de afecțiune. Radule mamă, vezi de nu ne uita. VLAHUȚĂ, N. 7. Nume dat unei femei (mai în vîrstă), în semn de respect sau de afecțiune. Alături de părinții mei, în inima mea își are locul mama Sia. M. I. CARAGIALE, C. 73. Soarele trecuse de prînzul cel mic și moș Matei cu mama Ioana nu mai soseau. MIRONESCU, S. A. 78. Săruta frumos mîna părintelui și mamei preotese. VLAHUȚĂ, N. 9. 4. (În expr.) O mamă de bătaie = o bătaie strașnică, grozavă. Cea întîi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea, ori o mamă de bătaie. SADOVEANU, B. 12. Se așterne tata să ne burdușească o mamă de bătaie. C. PETRESCU, R. DR. 132. De mama focului = cu mare intensitate, cu încordare, în gradul cel mai înalt; extraordinar, strașnic. Mitralierele prinseră a răpăi de mama focului. CAMILAR, N. I 196. Se apucase, că n-avea nici o treabă, să mai dreagă gardul și cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II 62. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. – Variantă: (regional) múmă (ISPIRESCU, E. 384) s. f.