MAIMUȚĂRI (-ăresc), MAIMUȚI (-țesc) vb. tr. A imita (ca maimuța) gesturile, apucăturile altuia: c’o violență de gesturi și de ton, care nu ține de firea lor, maimuțăresc revolta oamenilor de convingeri (VLAH.); maimuțind pe Dumnezeul creator, care poruncise să se facă lumină, călugării răspîndiră întunericul, strigînd: „fiat nox!” (NEGR.).