MAGISTER s. m. titlu științific între cel de diplomat universitar și cel de doctor. (< lat. magister)^[1]

magister s. n. 1994 (înv.) Titlu științific intermediar între cel de diplomat universitar și cel de doctor v. predoctorat (din lat. magister)

magister m. comandant: magisterul Prusiei AL.

JAN „Magister” (sec. 15), meșter pietrar. A realizat, la comanda lui Ștefan cel Mare, mai multe pietre funerare pentru necropola domnească de la biserica Sf. Nicolae din Rădăuți. Decorul, un câmp central acoperit cu motivul palmetei, și chenarul, constituit din inscripția funerară, tratate în relief plat, se disting prin acuratețea și eleganța desenului.

Ipse dixit („A spus-o el”) sau Magister dixit („Magistrul a spus-o”), variante latine ale expresiei grecești αὐτὸς ἔφα („El a spus-o”) – Prin acest El sau magistru se înțelege filozoful grec Pitagora. Spre deosebire de școala discipolilor lui Platon, unde se admiteau divergențe de păreri (vezi: Amicus Plato sed magis amica veritas), în școala lui Pitagora, cînd se ivea vreo controversă, se citau cuvintele acestuia, adăugîndu-se: αὐτὸς ἔφα (El a spus-o). Astfel se aplana diferendul, fiecare înclinîndu-se în fața autorității magistrului. Ipse dixit e echivalentul latin, pe care Cicero l-a folosit în De natura deorum (1, 5, 10). Scolasticii (filozofi din evul mediu), preluînd metoda, au folosit versiunea latină a expresiei, atunci cînd citau părerile lui Aristotel pe care-l considerau maestrul lor. Prin urmare, atît αὐτὸς, cît și Magister dixit sau Ipse dixit se întrebuințează, la modul serios, cînd e vorba de inițiatorul unei școli – al unei doctrine, al unui curent, pentru care orice argument e fără de replică – sau, la modul ironic, cînd vrem să arătăm că cineva nu admite să fie combătut în părerile sale. FIL.