Macedonia f. 1. (antică), regat în Grecia veche la N. Tesaliei și Epirului: regii săi Filip și Alexandru supuseră Grecia întreagă: Romanii o ocupată în 168 a. Cr.; 2. (modernă) numită și Rumelia apuseană, regiune coprinsă între Pind, Olimp, Tesalia și Rodop, provincie a imperiului otoman, împărțită în vilaieturile Salonic și Monastir, cu cap. Salonic și cu o populațiune de 2.584.000 loc., din cari Turci (835.000), Greci (634.000), Bulgari (508.000), Armâni (vre-o 600.000), etc. Azi împărțită între Greci, Sârbi și Bulgari. In cursul răsboiului mondial, Macedonia fu unul din fronturile armatelor aliate (Macedonean).

MACEDÓNIE s.f. În gastronomie, amestec de diverse legume sau fructe, tăiate cubulețe, utilizate pentru realizarea unor preparate culinare: garnituri, salată a la rus, salată de fructe etc. – Din fr. macedoine; it. macedonia

MACEDONIA, stat antic în N Greciei, în regiunile muntoase ale Pen. Balcanice. În sec. 6 î. Hr. era împărțit în mai multe regate mici. Momente importante ale formării statului centralizat macedonean au fost domniile lui Alexandru I (c. 495-494 î. Hr.) și Archelaos (414-399 î. Hr.). M. a ajuns la o mare înflorire în timpul lui Filip II (359-336 î. Hr.), când și-a impus hegemonia în lumea greacă, realizând unitatea politică a Eladei. Urmașul lui Filip II, Alexandru Macedon (336-323 î. Hr.), a creat, în urma numeroaselor campanii purtate, marele stat macedonean, care, o dată cu moartea sa, s-a destrămat în mai multe formațiuni cunoscute sub numele de statele elenistice. În epoca elenistă, M. și-a extins stăpânirea asupra întregii Tracii, devenind, mai ales sub Antigonos Gonatas (277-239 î. Hr.), o mare putere. La sfârșitul sec. 3 î. Hr., reprezintă ținta expansiunii romanilor în Balcani, intrând sub stăpânirea acestora în urma bătăliei de la Pydna (168 î. Hr.), fiind transformat în prov. romană (148 î. Hr.). După împărțirea Imp. Roman (395 d. Hr.), M. a fost inclusă în Imp. Roman de Răsărit. în sec. 6-7 în M. s-au așezat slavii.