mătăcinioară sf [At: GR. S. VI, 131 / Pl: ~re / E: mătăcină + -ioară] (Într-un descântec) (Șhp) 1-8 Mătăcină (1-4) (tânără, care nu a ajuns la maturitate).

MĂTĂCINIOARĂ s. f. (Într-un descîntec) Diminutiv al lui m ă t ă c i n ă. Toate rădăcinioarele, Toate mătăcinioarele. GR. S. VI, 131. - Pl. : mâtăcinioare. – Mătăcină + suf. -ioară.