măsea s.f. I (anat.) 1 molar, <reg.> râșniță. I s-a cariat o măsea. 2 măsea de minte = <pop.> măsea a ochiului, măsea întreagă, măseaua cea tânără, măseaua din capăt, măseaua din fund, măseaua din urmă, măseaua minții. Cele patru măsele de minte sunt situate la capătul interior al maxilarelor și apar, de obicei, la sfârșitul adolescenței; (pop.) măsea a ochiului = măsea întreagă = (art.) măseaua cea tânără = măseaua din capăt = măseaua din fund = măseaua din urmă = măseaua minții v. Măsea de minte; (reg.) măsea cățelească = (art.) măseaua cățelei v. Premolar. II (tehn.) 1 (la leuca carului sau a căruței) <reg.> bot, boț, burete, ceafă, cioc², clenci, creastă, crestuș, gât, nod, umăr, umeraș, ureche. De măsea se leagă lanțul sau cârligul care prinde loitra de leucă. 2 (la plug) <reg.> ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă². Măseaua este cuiul din capătul grindeiului. 3 (la grapă) colț, dinte. Măselele grapei mărunțesc pământul. 4 (la coasă) <reg.> bonțoc, cățel, coadă, mănușă, măsălare, măselar, măselariță¹, mână, vargă, vergea. Măseaua se leagă de toporiște. 5 (la joagăr) <reg.> șiștoare (v. șiștor). Măselele pun în mișcare joagărul. 6 (la piuă) pană. III (art.; bot.) măseaua-ciutei = a Erythronium dens canis; <reg.> călugărel, cocorei, cocoșei (v. cocoșel), ghicitori (v. ghicitoare), limba-câinelui (v. limbă), turcarete; b (reg.) v. Brândușă. Brândușă-albastră. Brândușă-de-munte. Brândușă-de-primăvară. Șofran¹. Șofran-de-primăvară (v. șofran¹) (Crocus heuffelianus); c (reg.) v. Ghiocel (Galanthus nivalis).