Definiția cu ID-ul 917795:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRUNTÁIE s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne, mai ales cele aflate în cavitatea abdominală, la animale (popular și la om); viscere. Zicea că știe măruntaiele omului și leacurile bolilor. DELAVRANCEA, V. V. 45. Și măruntaiele din om tot se ceartă uneori. CARAGIALE, O. III 36. Din creierii capului, Din măruntaiele trupului, Din baierele inimii. TEODORESCU, P. P. 358. ♦ Totalitatea organelor interne ale animalelor (excluzînd intestinele), bune de gătit și de mîncat. O frigare lungă și plină de pui cu mînile în șolduri și cu măruntaiele la subsiori se rumenea, sfîrîind. HOGAȘ, DR. 103. Porunci bucătăresei să nu lepede nimic din ale găinei, nici din măruntaie. ISPIRESCU, L. 271. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) = a cunoaște gîndurile cele mai ascunse ale cuiva. Eu șăd călare în inima lor, și nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 162. 2. Fig. Partea cea mai dinăuntru, cea mai adîncă a unui lucru; fund, adîncime. Destul am fost certați cu focuri și cutremure din măruntaiele acestui pămînt. CARAGIALE, O. VII 36. Străbateți voi pămîntul și a lui măruntaie. EMINESCU, O. I 94. Șuvoaiele crescute deodată se rostogoleau din măruntaiele munților, mînioase. RUSSO, O. 114. – Variantă: măruntăi (GANE, N. III 190) s. f. pl.