MĂRUNTÁC, -Ă adj. (Prin Munt.; despre oameni) Mărunțel (I 2). Toată ceata se porni într-un Hohot, uitîndu-se la cosașul care zisese aste vorbe, un om măruntac, supțire, cu nasul cîrn și cu o păreche de dinți ieșiți afară. SĂM. III, 442. La trup era dă mijloc, cam măruntac, era om dă treabă. GRAIUL, I, 143. - Pl.: măruntaci, -ce. – Mărunt + suf. -ac.