Definiția cu ID-ul 917770:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se uni legitim, prin căsătorie, cu un bărbat, a se căsători. Irino, tu să mă aștepți, să nu te măriți pînă nu m-oi întoarce, că pe alta n-o să iau. BUJOR, S. 64. Nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase. CREANGĂ, P. 114. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Mîndruța te-a lăsat, Cu altul s-a măritat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ♦ Tranz. A da în căsătorie. Împăratul vrea să-și mărite fata. CREANGĂ, P. 77. În loc să-și bată capu ca să mărite pe duduca, el umblă să se însoare. ALECSANDRI, T. I 338. Plînsese o zi întreagă cînd auzise c-or să o mărite. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» sau «cu») El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. ◊ Fig. Iar calul... spuma alb-o mărita Cu sînge roș ce picura Din strînsele zăbale. COȘBUC, P. I 195. ♦ (Regional, despre un soț care se stabilește la gospodăria nevestei) A se însura. 2. Tranz. Fig. A vinde, a da cu preț mic ceva nefolositor sau de proastă calitate; a se debarasa de ceva. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43.