MĂLTĂRÍ vb. IV. Tranz. (Transilv. și Ban.) A acoperi cu un strat de mortar, a tencui (H XVIII 307, ALR II/I h 240, A I 12, 20, 21, 22, 26, 35, III 2, 17, 18, LEXIC REG. 119) ; a da cu măltoritură, a m u r u i (ALRM II/I h 279, LEXIC REG. 119) ; (prin Mold.) a bruftui (H I 20, 21, 35). Lingură (sau palmă) de măltăril v. l i n g u r ă. - Prez. ind.: măltăresc; pers. 3 și: măltăre (ALR II/I h 240/362). – Și: măltorí (ALR II/I h 240), măldărí (ib., A I 20, 21, 35), mălătărí (alr II/I h 240/47) vb. iv. – V. maltăr.