Definiția cu ID-ul 917408:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂIESTRÍE, (2) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, dibăcie, iscusință deosebită. Fusese furat de măiestria sa în muncă, de siguranța cu care stăpînea motorul. MIHALE, O. 169. Eminescu valorifică cu o măiestrie nemaiîntîlnită virtualitățile estetice ale limbii romîne. ROSETTI, S. E. 54. Intriga dramei e condusă cu măiestrie. GHEREA, ST. CR. II 46. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul creației, pentru a realiza desăvîrșirea unei opere de artă. 2. (Învechit, concretizat) Lucrare, operă, creație de artă; capodoperă. Se întîmplă ca popoarele... să aibă obiecte și măiestrii păstrate din vechime. ODOBESCU, S. II 107. ♦ (Mai ales la pl.) Diferite obiecte, instrumente lucrate artistic. Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui, într-o punguță de piele, măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. E. 77. 3. (Învechit) Ocupație, îndeletnicire, meserie; meșteșug. Secolul al XIX-lea.. prin mecanică și prin chimie a transformat toate artele și măiestriile. GHICA, S. A. 27.