MĂESTRU, f. MĂEASTRĂ I. adj. 1 ‡ Foarte dibaciu, foarte iscusit, foarte priceput ¶ 2 🔱 Ⓟ Înzestrat cu însușiri miraculoase (vorb. de persoane și alte ființe din lumea basmelor): zîna măeastră; pasăre măeastră, care poate lua diferite chipuri și e înzestrată cu darul vorbirii și cu un viers fermecător: nici pasăre măeastră nu poate răzbi pînă unde sîntem noi acum (ISP.); putere măeastră, putere miraculoasă, puterea și însușirile zînelor: mă leapăd de puterea mea cea măeastră (ISP.) ¶ 3 Minunat, extraordinar: din spusele lor, o măeastră carte a izvodit (VLAH.) ¶ 4 Artistic, plin de mesteșug. II. MĂEASTRĂ (pl. măestre) sf. 🔱 Ⓟ Zînă măeastră, cu puteri miraculoase, pe care le întrebuințează spre a face rău: acolo șade o ~, și ori cine merge la dînsa, se întoarce capiu (ISP.) ¶ 2 pl. Una din numeroasele numiri date Ielelor, zînelor care pocesc oamenii: se sculă binișor, încît să n’o simță nici Măestrele (ISP.); După ce ’nchid ferestrele, Joace-mi măcar Măestrele (PANN) [lat. vulg. *maĭster = clas. magĭster].