MÎRLĂ² s. f. (Regional; în descintece, art.; cu sens neprecizat, probabil) Mîrlire. Să-i fiă da mîrla Șopîrla, Să-i treaca pa drum Gîrla Cui ha dihochiat Ursîrla. TEODORESCU, P. P. 125. Mîrla șopîrla. . . într-o zi te-ai născut, într-o zi te-ai măritat, într-o zi noauă copii ai făcut. ȘEZ. VII, 19. ◊ E x p r. A se face mîrlă = a se ghemui de frig (în pat, în culcuș). V. m i r e¹. COMAN, GL. A(-i) cădea mîrlă pe pîrlă = a se îndrăgosti de cineva, a-i cădea cu tronc, v. t r o n c. Cf. PANN, P. V. II, 93/7, BARONZI, L. 46, ZANNE, P. IX, 663. – Pl.: ? – Etimologia necunoscută.