MÎNUNĂ s. f. I. 1. (La pl., prin Olt.) Bucăți de lemn care se prind pe căpriorii casei pentru a-i ține bine încheiați. Cf. CHEST. II 230/43, 82. 2. (Regional) Clanța ușii (Scundu-Drăgășani). CHEST. II 164/73. II. 1. (Prin Olt.) Mănunchi (I 1), Cf. CIAUȘANU, V. 178, ALR I 1 302/874. 2. (Regional) Fiecare dintre grupurile de fire care se întretaie și se suprapun, în timpul depănatului, pe un ghem (de lînă sau de ață) (Jiana-Turnu Severin). ALR I 1 272/856. Faci minuni pe ghem. ib. - Pl.: minuni. – Contaminare între mînă¹ și munună.