Definiția cu ID-ul 503135:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mînjí (mânjésc, mânjít), vb. – A mîzgăli, a unge, a murdări, a păta. Origine îndoielnică. Se consideră der. din sl. mažati, mazǫ „a unge” (Miklosich, Lexicon, 359; Cihac, II, 185; Miklosich, Slaw. Elem., 29; Tiktin; Conev 96), cf. sl. maža „unsoare”, rus. mažatĭ, mažnutĭ „a unge, cu grăsimi”; dar fonetismul e greu de explicat (cf. der. sl. pomažitipomăzui). Poate ar trebui să se pornească de la mîzgă, cum a sugerat Tiktin, prin intermediul unui der. verbal *mîzgi.Der. mînjală, s. f. (unsoare, zugrăveală; var amestecat cu pămînt; clei; apretare, un anumit clei de apretat cînepa); mînzală, s. f. (Mold., scrobeală), unde apare mai clar legătura cu sl.; mînjoală, s. f. (Trans., unsoare, grăsime); mînjălău (var. mînzălău), s. m. (Mold., băiat de spălătoreasă), încrucișare între mînji „a săpuni” cu „măngălău”; mînzăli, vb. (a se mînji); mînzăleală (var. mînzălitură, mînjitură), s. f. (pată, murdărie, grăsime); pămînzalcă, s. f. (Munt., scrobeală pentru firele de bumbac; Munt., curea care leagă fuiorul de furcă), în loc de *pomînzalcă; tămînji, vb. (Mold., a mînji), cu pref. tă- puțin clar, cf. tămînda; tămînjer, s. n. (băț), poate prin încrucișare cu tău(n)jer, cf. mînjălău.Cf. mîsgăli.